Dragostea este un cuvant atat de puternic si atat de dureros. Ne nastem prin dragoste si murim din cauza ei. Murim cu fiecare clipa in care dragostea ne paraseste inima. Suntem facuti sa iubim si sa fim iubiti. De ce ne temem? De ce ne ascundem sub masti lipsite de iubire? De ce radem si ne batem joc de iubire? De ce o pierdem? De o cautam dupa ce ne-a parasit? De ce nu o pretuim atunci cand o avem? De ce? De ce?

Viata este atat de plina de iubire! O cautam si ne dorim sa existe acolo unde credem ca imaginea noastra si-a gasit luciul perfect. Uitam ca imaginea nu are cum sa fie perfecta pentru ca nici noi nu suntem. Iubirea este perfecta. Obiectul iubirii nu este perfect. Este un paradox, dar este adevarat.

Iubirea in forma ei pura este perfecta. Iubirea de dincolo de material, iubirea care izvoreste din adancuri fara sa tina seama de umbrele care o inconjoara, aceea este iubirea pura. Credem ca daca persoana sau obiectul la care tinem sunt perfecte atunci si iubirea noastra va fi la fel si va dainui pururea. Aceasta iubire este materiala, este vizuala, este emotie cu iz de iubire.

Cand iubim o persoana sau un obiect aceea nu este iubire. Acela este atasament. Ne atasam de lucruri si persoane. Ce facem cand ele nu mai sunt? Cautam altele. Si atunci cum poate aceasta iubire sa fie? Cum poate sa dainuie pururea cand obiectul ei este efemer? Nu am intalnit o astfel de iubire in experienta mea. Am intalnit falsuri ale acestei iubiri.

Oare chiar exista iubirea pura, adevarata? Nici macar iubirea de sine nu poate fi pura, pentru ca si sinele este efemer. Astazi este asa si maine este alfel.

In loc sa ne multumim cu acele chipuri ale iubirii care dau valoare vietii noastre, pornim intr-o calatorie fara de sfarsit, calatoria iubirii perfecte si pure. Suntem dezamagiti de ceea ce intalnim pentru ca le comparam cu ceea ce exista in inchipuirea noastra. Ne formam o imagine a iubirii ideale si incercam sa o gasim fara sa ne dam seama ca si imaginea initiala se schimba in timp. Si atunci ce cautam de fapt?

Astazi iubesc o imagine si maine apare alta in drumul meu. Pe cursul vietii mele apar atat de multe reflexii ale iubirii ideale incat nu mai stiu care-i cea adevarata. Si totusi caut in continuare in speranta ca voi sti atunci cand o voi gasi. Sperantele apar cu fiecare noua imagine creata. Exista un ciclu care ma aduce in acelasi loc, cu alte imagini si cu alte experinte traite.

Ne cladim viata pe imagini care se estompeaza in timp. Ajungem la o varsta cand credem ca avem dreptul sa conducem imaginile celorlalti doar din cauza faptului ca ale noastre sunt mai vechi. Fiecare are nevoie sa-si creeze si sa-si traiasca propriile visuri si emotii.

Am putea discuta iubirea privita din diferite unghiuri si spusa prin atatea glasuri. Oare se compara acestea cu cea traita de mine? Oare pot pune egal intre sentimentele mele de astazi si cele de acum un an? De ce nu acceptam lucrurile asa cum vin sau devin ele? De ce ne luptam cu ele?

Imi doresc cateodata sa pot opri lupta care se da in sufletul meu intre ceea ce este nou si incitant si ceea ce este vechi si cunoscut. Lupta de a parasi vechiul pentru nou. Lupta de a pastra misterul vechiului si de a nu-l descoperi pe cel al noului. Pierd de fiecare data. Nu am gasit metoda. Exista vreo solutie?

Legatura care exista intre nou si vechi este timpul. Necrutator trece prin noi si uneste vechiul de nou, lasandu-ne impresia ca suntem stapanii prezentului. Oare? Atat de putin inseamna acest prezent incat nu-l putem masura fara sa facem apel la timp sau la trecut si prezent. Ce inseamna prezentul? Aceasta clipa? Acest moment cand scriu? Acest moment cand citesti? De unde stii ca deja nu este trecutul? De unde stii ca nu este deja in viitor?

Credem ca prezentul este puternic. Credem ca daca-l numim prezent si nu recunoastem ca ne gandim la clipele care au trecut pe langa noi atunci suntem stapanii timpului. Credem ca daca traim prezentul facand planuri pentru viitor atunci stapanim timpul. Si daca ne traim prezentul ca si cand viitorul nu ar exista oare suntem in avantaj?

Notiuni atat de ambigue, care ne limiteaza. Avem timpul limitat. Trebuie sa avem grija pentru ca nu putem da timpul inapoi. Da, asa este. Si de ce sa vrei sa-l dai inapoi? Acum este zi si peste o clipa se face noapte. Trebuie sa dormim, trebuie sa mergem la munca, trebuie sa crestem, trebuie sa ne maturizam, trebuie sa imbatranim, trebuie sa murim. Trebuie, trebuie, trebuie… Prea multe limite, prea multe activitati stapanite de trebuie.

Sa recunoastem odata pentru totdeauna ca timpul este stapanul caruia nu poti decat sa i te supui. Nu ai cum sa-l invingi, nici macar cu propriile-i arme. Am incercat sa-l ingradim, sa-l denumim, sa-l numerotam, sa-i dam un inceput si un sfarsit.

El, Timpul ramane nepasator la incercarile noastre ridicole de a deveni stapanii lui. Ne rade in nas cu fiecare ocazie si isi demonstreaza puterea exact atunci cand ne este mai dificil de acceptat suprematia lui. In loc sa ne lasam purtati de val si sa traim asa cum simtim si cum ne dorim, noi nu facem altceva decat sa luptam impotriva mersului natural al vietii.

Cu randurile de mai sus se incheie ceea ce am scris cu ceva vreme in urma, cu gandul la situatiile care par fara rezolvare in viata mea. Intre timp, cu ajutor din partea cuiva drag, am reusit sa vad solutiile.

Da, exista limite si timpul este una dintre ele, dar poti sa-l privesti ca si cand ar lucra in favoarea ta. Uneori timpul este cel care-ti aduce inca o sansa, iti deschide noi usi sau care te ajuta sa treci peste situatile dificile din drumul tau. Cel mai bun exemplu este prima parte a acestui articol, pe care acum o vad cu alti ochii.

Si sunt sigura ca maine timpul imi va oferi o noua sansa!

A iubi este insasi legea vietii, este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil.

Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna. Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra. A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.

Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina. Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti.

Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l- ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat. Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa. Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine.

Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE. Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti- ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire.

Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit.

N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii. "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.

Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si gratia divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

Zicala ne duce cu gandul la celebrul poet Vergilius, care spunea ca "Dragostea invinge totul si noi ne lasam invinsi de ea" si se refera la puterea si entuziasmul care ne cuprind cand iubim.

La iubire, ca si la fotbal, se pricepe toata lumea. Toti avem o parere despre ea, o privim sub diferite feluri. Educatia, experientele trecute, mediul, felul de a gandi, toate acestea fac ca fiecare sa aiba o perceptie unica asupra iubirii.

Pentru a intelge iubirea, trebuie in primul rand sa fim plini de iubire. Iubirea nu poate exista ca un monolog, ea fiind un dialog armonios.

Pentru romanticii visatori, iubirea este o forta misterioasa care pune stapanire deodata, pe neasteptate, un sentiment de extaz trait doar o data in viata. Iubirea este o problema care implica doar inima, este ceva care nu poate fi inteles, ci numai trait.

Dragostea este singura cale spre a accede in cunoastere, in aspiratia spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea suprema, iubirea capata dimensiuni sacre, energia si forta acestui sentiment pot face "minuni".

Dragostea este singura solutie de supravietuire spirituala care sa invinga timpul si sa eternizeze simtirea umana. Accesul la iubire are valoare suprema, conferind sens profund existentei umane; numai iubirea poate eterniza sufletul omului, pe cand absenta ei l-ar vesteji.

Cu alte cuvinte, iubirea este un sentiment materializat, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii omului, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.

A te indragosti poate fi o experienta de o frumusete unica, fara indoiala, sentimentul de iubire fiind incarcat de puritate, de candoare si gingasie, si, altfel spus, "dureros de dulce", dezvaluind trairi nebanuite.

Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura, fiecare dintre noi este in cautarea iubirii. Daca nu, vom fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vom fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros. Pasiunea si forta pe care ni le da iubirea in goana de zi cu zi, ne calauzeste pe cararile adesea intortocheate ale sufletului. Astfel, lumea devine mai stralucitoare, mai plina de culoare, mai calda, mai plina de sens.

Povestile si legendele care ne "hranesc" ne arata ca, pana la urma, dragostea invinge totul... ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul...

       Poezie pentru ingerasii


Am sperat sa te-ntalnesc
Si sa-ti spun k te iubesc
Tu esti ingerasul meu
Te voi adora mereu.

Te iubesc te voi iubi
Impreuna noi vom fi
Ingerasi indragostiti
Intotdeauna fericiti.

Te voi iubi la nesfarsit
Tu esti tot ce mi-am dorit
Visul meu e adevarat
Tu esti tot ce am visat.


    Iubire

O gura de miere,
O mana de soare,
Un par de matase
Si doi ochi de mare

Ushor ma rasfatza,
M-ating,ma doboara,
M-omoara,ma-nvie
Si iar ma omoara.

Pluteste in mine
Iubirea ce-mi dai;
Atingerea-ti calda
M-arunca in rai.

Citate:

Johann Wolfgang Von Goethe: "Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi."

Platon: "Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate."

I. L. Caragiale: "O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere."

A. P. Cehov: "Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste."

Camil Petrescu: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei..."

Cioran: "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete."

William Shakespeare: "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului."

Victor Hugo: "Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor."

Euripide: "Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta."